Aria de acoperire a serviciilor juridice prestate de Moţec Ştefan – Cabinet de avocat pentru clienţii săi, respectiv a consultaţiilor juridice şi a reprezentării în faţa instanţelor de judecată, a executorilor judecătoreşti, a altor instituţii publice locale sau centrale, precum şi a partenerilor comerciali, este una naţională. În acest sens, puteţi vedea o hartă interactivă a României unde sunt evidenţiate localităţile în care am prestat în mod efectiv şi direct servicii juridice pentru clienţii noştri.

+40 356 179 038

office@avocatmotec.ro

ARHIVA ELECTRONICĂ → www.aegrm-timis.ro

Mergi la prima pagină.

MOȚEC ȘTEFAN

CABINET DE AVOCAT

societate profesională de avocatură

"Ca semn al aprecierii serviciilor, cu acordul d-voastră, vă informăm că vom recomanda şi în viitor serviciile juridice prestate de către cabinetul d-voastră de avocatură partenerilor noştri din Slovacia care vor decide să desfăşoare activităţi comerciale în România."

Traduceri autorizate și profesionale (cehă/română)

Copyright © 2007 - Moțec Ștefan - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.

ACASĂ PREZENTAREA CABINETULUI SERVICII OFERITE REFERINȚE CLIENȚI CONTACT

Eliberarea permisului de conducere românesc la distanță

Timișoara, 22.03.2023


Eliberarea permisului de conducere românesc cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului, de la distanță (din străinătate).

Dacă nu știați, există posibilitatea eliberării permisului de conducere românesc cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului, prin procura specială obținută/perfectată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României din străinătate, în statul în care locuiește cetățeanul român, și doar în cazul deținerii unui permis de conducere românesc.

Cetățenii români care au domiciliul sau reședința în România și se află temporar în străinătate, nu sunt obligați să se prezinte personal la ghișeu, în România, pentru a obține un nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului. Astfel, depunerea cererii de eliberare a permisului de conducere, poate fi realizată prin împuternicit (mandatar), fără a fi necesară prezența cetățeanului român. Cu alte cuvinte, nu este necesar să vă deplasați din străinătate în România, pentru acest scop, al eliberării noului permis de conducere românesc.

Din Ordinul MAI nr. 123/2013 privind condițiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului rezultă condițiile pentru preschimbarea permisului de conducere românesc, prin mandatar: “în cazul cetățenilor români care au domiciliul sau reședința în România și se află temporar în străinătate, cererea prevăzută la alin. (1) poate fi depusă prin mandatar, împuternicit prin procură specială autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Procura poate fi autentificată și de autoritățile străine, caz în care trebuie să îndeplinească condițiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenției cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 (Convenția de la Haga), la care România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare”.

De precizat că sunt necesare următoarele documente:

Pentru eliberarea permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului, nu este nevoie de o fișă medicală auto. Până la eliberarea noului permis de conducere, ar trebui titularului permisului să i se elibereze un document cu valabilitatea de 15 zile.

Cererea, procura specială și documentele necesare eliberării permisului de conducere, se depun de către persoana împuternicită la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Permisul de conducere se livrează la adresa din România indicată de titular prin împuternicit sau se ridică de la sediul Direcției Permise de Conducere.

Așadar, pentru cetățenii români aflați temporar în străinătate, dacă dețin un permis de conducere și doresc reînnoirea acestuia (în caz de expirare, pierdere, furt, schimbare nume etc.), este necesar să efectueze o programare online pe site-ul misiunii diplomatice sau oficiului consular, să aleagă serviciul de autentificare a unei procuri (prin care împuterniciți o altă persoană să solicite în numele dumneavoastră eliberarea permisului de conducere). În acest sens, instrucțiunile necesare se află pe platforma online www.econsulat.ro

Menționăm că depunerea cererii și a documentelor cerute pentru eliberarea primului permis de conducere românesc, nu se poate realiza în baza unei procuri speciale.

MOȚEC ȘTEFAN – Cabinet de avocat

Avocat Lăcătuș Igor

« Mergi înapoi la toate articolele.

Română

English

Čeština