Acoperire națională

Aria de acoperire a serviciilor juridice prestate de Moţec Ştefan – Cabinet de avocat pentru clienţii săi, respectiv a consultaţiilor juridice şi a reprezentării în faţa instanţelor de judecată, a executorilor judecătoreşti, a altor instituţii publice locale sau centrale, precum şi a partenerilor comerciali, este una naţională. În acest sens, puteţi vedea o hartă interactivă a României unde sunt evidenţiate localităţile în care am prestat în mod efectiv şi direct servicii juridice pentru clienţii noştri.

Vezi activitatea cabinetului nostru în România

Contactează-ne acum prin telefon:

+40 356 179 038

Sau trimite un e-mail rapid:

office@avocatmotec.ro

MOȚEC ȘTEFAN

CABINET DE AVOCAT

societate profesională de avocatură

Parteneri

Traduceri autorizate și profesionale (cehă/română)

Linkuri utile

Oficiul Național al Registrului Comerțului

Adresa cabinetului

Moțec Ștefan – Cabinet de avocat

Piața Victoriei, nr. 4, apt. 13,

300 006, Timișoara

Județul Timiș, România

Copyright © 2007 - Moțec Ștefan - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.

ÎCCJ. Litigiu evaluabil în bani. Ce se întâmplă dacă Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

Timișoara, 21.02.2018

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, prin Decizia nr. 1912 din 24 noiembrie 2017 a hotărât că din considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituțională a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională, nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către Înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani. Totodată, instanța supremă reține că din conținutul dispozițiilor art. 97 pct. 1  Codul de procedură civilă rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, textul nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Însă, cum competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, având în vedere că, potrivit art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă, curțile de apel judecă recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege”, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) Cod procedură civilă, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente „în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare”. Or, situațiile asemănătoare cu cele din speță sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză Cod procedură civilă, conform cărora „În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată”. Ca atare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă, curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv [litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) Cod procedură civilă], în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 lei. 

Înalta Curte motivează că în absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017 -s.n.) o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv „cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție”, ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017. Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. Rezultă că art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 Cod procedură civilă, anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres. Pornind de la această premisă, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Decizia nr. 1912 din 24 noiembrie 2017 pronunțată de Secția I Civilă – Înalta Curte de Casație și Justiție

Avocat Lăcătuș Igor

« Mergi înapoi la toate articolele.