Aria de acoperire a serviciilor juridice prestate de Moţec Ştefan – Cabinet de avocat pentru clienţii săi, respectiv a consultaţiilor juridice şi a reprezentării în faţa instanţelor de judecată, a executorilor judecătoreşti, a altor instituţii publice locale sau centrale, precum şi a partenerilor comerciali, este una naţională. În acest sens, puteţi vedea o hartă interactivă a României unde sunt evidenţiate localităţile în care am prestat în mod efectiv şi direct servicii juridice pentru clienţii noştri.

+40 356 179 038

office@avocatmotec.ro

ARHIVA ELECTRONICĂ → www.aegrm-timis.ro

Mergi la prima pagină.

MOȚEC ȘTEFAN

CABINET DE AVOCAT

societate profesională de avocatură

"Ca semn al aprecierii serviciilor, cu acordul d-voastră, vă informăm că vom recomanda şi în viitor serviciile juridice prestate de către cabinetul d-voastră de avocatură partenerilor noştri din Slovacia care vor decide să desfăşoare activităţi comerciale în România."

Traduceri autorizate și profesionale (cehă/română)

Copyright © 2007 - Moțec Ștefan - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.

ACASĂ PREZENTAREA CABINETULUI SERVICII OFERITE REFERINȚE CLIENȚI CONTACT

Efecte practice ale principiilor constituționale în ceea ce privește sancțiunile contravenționale aplicate pe durata stării de urgență

Timișoara, 18.05.2020


Un lucru bun pe care l-am observat în această perioadă este faptul că spațiul public este mai interesat de consecințele juridice și implicațiile deciziilor luate la nivelul țării de către diverși actori ai funcției publice. Se pare sau sperăm că implicațiile societății civile se vor resimți tot la fel și în următoarea perioadă, măcar la nivel de discuții pe rețelele de socializare, „loc” care reprezintă o agoră adaptată zilelor noastre. La finalul acestui articol, cititorul va stăpâni câteva noțiuni de drept constituțional, câteva de drept contravențional, însă mai ales va înțelege de ce amenda contravențională aplicată în baza Ordonanțelor militare trebuie anulată și aceasta doar prin intermediul instanței de judecată.

Subiectul „la modă” menționat mai sus ne obligă să analizăm mai atenți cele două domenii de drept care încep cu aceeași consoană: dreptul constituțional și dreptul contravențional. Introducerea scrisă de domnul Mircea Criste în cartea sa1 prin care sistematizează materia dreptului constituțional este o bună concluzie intermediară de la care să pornim și, în consecință, o vom reda, în integralitatea sa: „Știința dreptului în general, și dreptul constituțional în particular, a cunoscut în ultimele două decenii o spectaculoasă evoluție, determinată de schimbările intervenite în societatea românească, în special cu privire la viața politică. La aceasta se adaugă contribuția extraordinară a jurisprudenței Curții Constituționale, a instanțelor în general, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului de care nu poate face abstracție nici o lucrare teoretică din materia dreptului constituțional. Dreptul constituțional a devenit un drept jurisprudențial.”

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, iar conform art. 142 din aceasta, garantul supremației Constituției este Curtea Constituțională (Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit; trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României).

De o săptămână, mai exact din data de 6 Mai 2020, Curtea Constituțională a României, fiind sesizată cu o excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 522D/2020 a decis că s-a calificat drept contravenție încălcarea obligaţiei generale de a respecta și de a aplica toate măsurile stabilite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională.

În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii a fost lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.  Practic, agentul constatator, trecând prin propriul filtru înţelegerea măsurilor dispuse, este pus în situaţia să aprecieze, în mod discreţionar, dacă o anumită conduită a unei persoane fizice este sau nu contravenţie, neavând la îndemâna repere clare ce i-ar putea contura fapta contravenţională.

S-a reținut că dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. Autorul sesizării susţine că instanţa constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, principiul stabilirii unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu concepţia moral-juridică a societăţii, principiul individualizării (personalizării şi proporţionalităţii) sancţiunilor contravenţionale, principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale (ne bis in idem).

În condițiile de mai sus, actele normative cu putere de lege și actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc și se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condițiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate. Mai mult decât atât, un renumit autor de drept contravențional afirmă în cartea sa2 că un act administrativ normativ nu numai că nu poate contraveni legii, dar nici nu poate completa legea. Totuși, Guvernul a susținut că ar fi de neimaginat ca în cuprinsul aceluiaşi act normativ încălcarea fiecărei obligaţii sau măsuri instituite prin legislaţia emisă în contextul stării de urgenţă sau de asediu să fie urmată de o operaţiune de conceptualizare a conduitei ilicite, constând în neaplicarea măsurii respective sau încălcarea obligaţiei astfel instituite, urmată mai apoi de prevederea uneia şi aceleiaşi sancţiuni contravenţionale pentru fiecare contravenţie astfel reglementată.

Conform argumentelor prezentate în Decizia  nr. 152/2020 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 387 din în data de 13.05.2020, tehnica de reglementare ce se regăseşte în cazul prevederilor care au făcut obiectul controlului de constituționalitate nu corespunde regulilor instituite prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor care dispune că „Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea". Altfel spus, legea trebuie să definească în mod clar contravenţiile şi sancţiunile aplicabile, fiind necesar ca destinatarul normei să cunoască din însuşi textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa contravenţională.

Normele prin care sunt stabilite contravenţii trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu uşurinţă, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei contravenţiei. Norma trebuie redactată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, astfel încât să fie apt să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care ar putea rezulta din săvârşirea unei anumite fapte.

Cu toate acestea, prevederile art. 28 alin. (1) coroborate cu art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 nu indică în mod clar şi neechivoc, în cuprinsul normei legale, actele, faptele sau omisiunile care constituie contravenţii şi nici nu permit identificarea cu uşurinţă a acestora, prin trimiterea la actele normative cu care textul incriminator se află în conexiune. Norma criticată impune o obligaţie generală de a respecta anumite norme, fără a incrimina o faptă concretă, şi stabileşte sancţiuni contravenţionale, fără a oferi minime criterii obiective în aplicarea acestora în mod diferenţiat.

Astfel, art. 9 alin. (1), care vorbeşte despre "toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite", nu poate fi considerat o normă de trimitere. În absenţa indicării cu exactitate a dispoziţiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate regulile de tehnică legislativă cuprinse în art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia, "În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine".

Având în vedere obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, care constituie legea-cadru în domeniul stării de asediu şi al stării de urgenţă, ar fi dificil de reglementat în cuprinsul acestui act normativ toate obligaţiile sau măsurile ce pot fi instituite prin actele normative emise în contextul stării de urgenţă sau de asediu, a căror încălcare ar atrage răspunderea contravenţională. De altfel, este practic imposibil să se determine în concret în actul normativ primar privind regimul general al stării de urgenţă care vor fi măsurile ce pot fi luate în fiecare caz în parte, căci măsurile luate de autorităţi în perioada stării de urgenţă vizează domenii diferite, astfel că reglementarea contravenţiilor nu poate fi decât diferită, atât în ceea ce priveşte conţinutul acestora, cât şi în ceea ce priveşte intensitatea lor.

Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). În acest context, redactarea art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit configurată ca normă-cadru, care ar fi fost detaliată subsecvent de toate celelalte normative care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare.

Ordonanţele militare şi ordinele specifice stării instituite sunt acte administrative cu caracter normativ, emise de autorităţile prevăzute de art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, care, în baza art. 24 lit. e) din acelaşi act normativ, pot reglementa „regulile şi măsurile speciale care se dispun în zona în care s-a instituit starea de asediu sau starea de urgenţă, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora", deci inclusiv actele, faptele sau omisiunile care constituie contravenţii şi sancţiunile aplicabile. Examinând ordonanţele militare specifice stării de urgenţă instituite, Curtea reţine că toate acestea stabilesc în mod concret obligaţii şi interdicţii, prin identificarea expresă a normelor a căror încălcare atrage răspunderea juridică.

Totuși, deși actul administrativ normativ identifică fapta sancţionabilă juridic prin trimitere la măsurile stabilite în anumite dispoziţii ale ordonanţei militare, acesta nu stabileşte în mod clar şi neechivoc tipul de răspundere juridică. Limitându-se să facă trimitere la prevederile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, care enumeră toate tipurile de răspundere juridică, ordonanţa militară nu distinge care dintre conduitele incriminate sunt susceptibile de a atrage răspunderea contravenţională. Această modalitate greșită de reglementare s-a regăsit în toate ordonanţele militare emise până la data efectuării controlului de constituţionalitate.

Avocatul Poporului a remarcat faptul că, în considerarea stării de urgenţă instituite, a fost emis un număr considerabil de acte normative conexe specifice stării de urgenţă, care cuprind măsuri în domenii variate (sănătate, economie, justiţie), obligând atât agenţii constatatori, cât şi persoanele fizice/juridice să identifice într-un adevărat hăţiş legislativ care sunt măsurile considerate de legiuitorul delegat ca fiind fapte contravenţionale.

Mai mult, dispoziţiile legale criticate nu respectă nici principiul proporţionalităţii, cuprins în art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, principiu care îşi are originea în dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie şi care permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică şi este proporţională cu situaţia care a determinat-o. Or, în condiţiile în care sancţiunea contravenţională, la fel ca cea penală, implică restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi, stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale trebuie să se realizeze astfel încât să fie proporţionale cu fapta comisă de contravenient. Proporţionalitatea se determină, în baza art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la natura şi la gravitatea faptei. Această aplicare proporţională trebuie să vizeze atât sancţiunea principală, cât şi sancţiunile complementare, iar o astfel de obligaţie aparţine atât organului constatator, cât şi instanţei de judecată sesizate cu o plângere contravenţională.

Acest principiu are o dublă valenţă, întrucât impune obligaţii atât în sarcina legiuitorului (individualizarea legală a faptei contravenţionale, stabilirea limitelor şi a criteriilor legale de individualizare a sancţiunii: gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului), cât şi în sarcina organelor de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare şi a instanţelor judecătoreşti (individualizarea administrativă/judiciară a faptei contravenţionale şi aplicarea sancţiunii concrete, cu respectarea criteriilor legale de individualizare). Cu alte cuvinte, organele competente să aplice şi să verifice aplicarea sancţiunilor contravenţionale au obligaţia să o facă de o manieră proporţională, între limitele stabilite prin actul normativ. Or, pentru a permite organului constatator şi instanţei judecătoreşti realizarea acestei atribuţii, este necesar ca norma care constituie temeiul sancţiunilor contravenţionale să fie clară, precisă şi previzibilă, aşadar, legiuitorul să îşi fi îndeplinit obligaţia de transpunere a principiului proporţionalităţii, reglementând norme prin care fapta contravenţională este individualizată legal.

Este de menționat poziția Ministerului Public în această problemă: referitor la critica vizând lipsa caracterului proporţional şi adecvat al amenzilor contravenţionale, reprezentatul Ministerului Public arată că modificarea limitelor legale ale acestor sancţiuni dă expresie scopului preventiv şi disuasiv al sancţiunii, fiind menită a descuraja eventuale încălcări ale măsurilor dispuse pe perioada stării de urgenţă. Practic, noi ca cetățeni ai României am stat în casă de frică și nu din responsabilitate (ceea ce este, credem, adevărat). Tot în același sens, și Guvernul a apreciat că problema legii aplicabile, ridicată în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 522D/2020, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, rezolvarea ei intrând în atributul instanţei de judecată, care o va evalua inclusiv prin analiza raportului dintre norma generală şi norma specială, în condiţiile dreptului material aplicabil şi ale Codului de procedură civilă.

S-a mai susținut că rolul Curții Constituţionale nu este de legiuitor pozitiv, astfel că, în virtutea atribuţiilor sale constituţionale, nu poate modifica dispoziţiile legale criticate prin stabilirea unor alte limite de sancţiune. Pe de altă parte, în măsura în care, în aplicarea concretă a legii, se ajunge la o sancţionare disproporţionată în raport cu circumstanţele reale şi personale ale cauzei, instanţele de judecată, învestite cu soluţionarea plângerii împotriva procesului-verbal, în virtutea plenitudinii de competenţă, au posibilitatea să efectueze un control concret de proporţionalitate asupra sancţiunii aplicate. În consecinţă, eventualele abuzuri din partea agenţilor constatatori la care a făcut referire Avocatul Poporului vor putea fi sancţionate de instanţele competente învestite cu plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie, existând, aşadar, suficiente garanţii procedurale care sunt păstrate şi pe durata stării de urgenţă.

Un aspect care trebuia luat în calcul în aprecierea Curții Constituționale în evaluarea aprecierii gravității faptelor este rezultatul produs. În contextul actual, considerăm totuși că virusul SARS CoV-2 ar fi trebuit să cântărească mai mult în balanță în defavoarea respectării principiilor proporționalității și în favoarea gradului de culpabilitate a contravenientului, gradul de pericol social trebuind să aibă o și mai mare importanță în acest context, însă o discuție bazată pe această opinie ar putea face obiectul unui alt articol.

Totodată sau mult mai important este de menționat faptul că, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispunea de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii cu prilejul soluţionării a unei posibile plângeri îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

Având în vedere toate cele explicitate mai sus și faptul că s-a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi s-a constatat că dispoziţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă sunt neconstituţionale, sancțiunile contravenționale aplicate prin procesele-verbale au rămas fără un element prevăzut de art. 3 alin. (1) din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor: sancțiunea. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 31 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia (cu mențiunea că dacă ați primit amendă în perioada în care au avut efecte juridice Decretele de instituire, respectiv de prelungire ale stării de urgență, termenul de 15 zile începe să curgă începând cu data de 15 mai 2020). Șansele de câștig al unui astfel de litigiu sunt garantate: fie veți primi banii înapoi în situația în care ați plătit amenda, fie se va anula sancțiunea contravențională aplicată dumneavoastră.

MOȚEC ȘTEFAN – Cabinet de avocat

Avocat Condea Mădălina

1 M. Criste, Instituții constituționale contemporane, Curs și îndreptar de seminar, Editura de Vest, Timișoara, 2011, Cuvânt înainte

2 O. Podaru, Regimul juridic al contravențiilor, editura Hamangiu, București, 2011, pag. 65


« Mergi înapoi la toate articolele.

Română

English

Čeština