Aria de acoperire a serviciilor juridice prestate de Moţec Ştefan – Cabinet de avocat pentru clienţii săi, respectiv a consultaţiilor juridice şi a reprezentării în faţa instanţelor de judecată, a executorilor judecătoreşti, a altor instituţii publice locale sau centrale, precum şi a partenerilor comerciali, este una naţională. În acest sens, puteţi vedea o hartă interactivă a României unde sunt evidenţiate localităţile în care am prestat în mod efectiv şi direct servicii juridice pentru clienţii noştri.

+40 356 179 038

office@avocatmotec.ro

ARHIVA ELECTRONICĂ → www.aegrm-timis.ro

Mergi la prima pagină.

MOȚEC ȘTEFAN

CABINET DE AVOCAT

societate profesională de avocatură

"Ca semn al aprecierii serviciilor, cu acordul d-voastră, vă informăm că vom recomanda şi în viitor serviciile juridice prestate de către cabinetul d-voastră de avocatură partenerilor noştri din Slovacia care vor decide să desfăşoare activităţi comerciale în România."

ACASĂ PREZENTAREA CABINETULUI SERVICII OFERITE REFERINȚE CLIENȚI CONTACT

Traduceri autorizate și profesionale (cehă/română)

Copyright © 2007 - Moțec Ștefan - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.

Pensie - perioadă de cotizare în Republica Moldova și în România

Română

English

Čeština

Instanța de fond a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale invocate, rezultă că nu trebuie să se facă nicio discriminare față de situația reclamantului ce are stagiu de cotizare în Republica Moldova și se impune recunoașterea vechimii în muncă realizată de reclamant în Republica Moldova ca un drept care trebuie avut în vedere de către pârâtă, sub toate aspectele,  aceasta urmând a da eficiență dispozițiilor Legii nr. 263/2010, deoarece reclamantul are vârsta necesară și stagiul minim de cotizare pentru pensia pentru limita de vârstă.

Prin Legea nr. 130 din 23 iunie 2011 s-a ratificat Acordul dintre între România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010, care consacră principiul egalității de tratament, stipulând la art. 4 că, dacă prezentul acord nu prevede altfel, persoanele care sunt sau au fost supuse legislației unei părți contractante și care au domiciliul pe teritoriul celeilalte părți contractante vor avea, în aplicarea legislației, aceleași drepturi și obligații ca și cetățenii acestei părți contractante. Cele două state au convenit, prin art. 31 alin. (2) din Acord, să îți recunoască reciproc toate documentele sau certificatele de orice fel. Din acest act normativ, sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 130/2011, care stipulează că dacă legislația unei părți contractante condiționează dreptul la prestații de realizarea unei perioade de asigurare, instituția care aplică această legislație ia în considerare, dacă este necesar, perioadele de asigurare realizate conform legislației celeilalte părți contractante, în măsura în care acestea nu se suprapun, ca și cum ar fi perioade realizate conform legislației primei părți contractante. Astfel  dacă pârâta, aplica cumulul stagiilor de cotizare din România și Republica Moldova, rezultă că trebuie să recunoască reclamantului depășirea stagiului minim de cotizare de 15 ani prevăzut de Legea nr. 263/2010. În consecință, instanța de fond a anulat decizia de calcul pensie și a obligat pârâta să emită o noua decizie, prin care să se stabilească pensia pentru limita de vârstă cuvenită reclamantului prin valorificarea întregului stagiu de cotizare realizat de către reclamant în România și Republica Moldova.

În calea de atac, Curtea de Apel București a admis apelul pârâtei și a stabilit că în privința dispozițiilor legale aplicabile se reține că în cauză sunt incidente prevederile Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, ratificat prin Legea nr. 130/2011, iar nu și dispozițiile Convenției între Republica Populară Română și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, ratificată prin Decretul nr. 165/1961, având în vedere momentul formulării cererii de pensionare și prevederile art. 39 alin. (4) din Acordul ratificat prin Legea nr. 130/2011 conform cărora „la data intrării în vigoare a prezentului acord, toate înțelegerile care au ca obiect de reglementare domeniul prevăzut de prezentul acord își încetează valabilitatea”.

Referitor la fondul pretențiilor Curtea a reținut, contrar aspectelor avute în vedere prin sentința civilă apelată, că valorificarea perioadelor de asigurare realizate în Republica Moldova se realizează potrivit art. 21 alin. (1) coroborat cu art. 22 alin. (2) pct. (2) din Acordul ratificat prin Legea nr. 130/2011, în sensul că sintagma „ca și cum ar fi realizate conform legislației primei părți contractante” are în vedere strict calcularea cuantumului efectiv al prestației datorate proporțional cu raportul dintre totalul perioadelor realizate înainte de producerea riscului, în conformitate cu legislația pe care o aplică și totalul perioadelor realizate înainte de producerea riscului, în conformitate cu legislația celor două părți contractante.

Astfel, asimilarea perioadelor de stagiu realizate în cele două state nu determină acordarea pensiei calculată conform Legii nr. 263/2010 raportat la totalul perioadelor, ci devin aplicabile prevederile art. 22 din Acord, în sensul că prin cumularea celor două perioade se determină exclusiv cuantumul teoretic al pensiei, însă determinarea cuantumului efectiv se realizează prin raportarea cuantumului teoretic la fracția dintre cele două perioade prevăzută de art. 22 alin. (2) pct. (2).

Apelanta a respectat întocmai aceste dispoziții, stabilind un punctaj total pentru perioada de stagiu realizată în România de 4,88749, un punctaj total pentru perioada de stagiu realizată în Republica Moldova de 6,59534, rezultând un punctaj total al pensiei teoretice în sensul art. 22 alin. (2) pct. (1) din Acord de 11,48283. Ulterior a împărțit acest punctaj la stagiul complet de cotizare de 35 de ani, rezultând un punctaj al pensiei teoretice de 0,32808. În vederea determinării pensiei efective s-a împărțit acest punctaj la raportul dintre perioada de stagiu realizată în România și perioada însumată a stagiului din cele două țări, rezultând un punctaj de 0.14496 la care s-a adăugat indicele de corecție.

Astfel, Curtea reține că apelanta a valorificat întregul stagiu de cotizare realizat în România și Republica Moldova cu prilejul emiterii deciziei contestate, determinarea cuantumului concret al pensiei realizându-se în mod întemeiat prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de art. 22 alin. (2) din Acordul dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale ratificat prin Legea nr. 130/2011.

Susținerile intimatului-reclamant în sensul includerii stagiului de cotizare din Republica Moldova în perioada stagiului de cotizare din România sunt neîntemeiate, având în vedere că prevederile art. 21 alin. (1) din Acordul menționat nu pot fi interpretate separat de celelalte dispoziții ale Acordului care stabilesc o formulă diferită de calcul a pensiei, beneficiul valorificării stagiului realizat în Republica Moldova reflectându-se proporțional în cuantumul drepturilor conform art. 22. În consecință, raportat la toate considerentele ce preced, Curtea a admis apelul formulat și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația formulată ca neîntemeiată.

Hotărârea nr. 5221/2024 din 06.12.2024
Curtea de Apel București

Avocat Igor Lăcătuș


MOȚEC ȘTEFAN – cabinet de avocat

« Mergi înapoi la toate articolele.