Aria de acoperire a serviciilor juridice prestate de Moţec Ştefan – Cabinet de avocat pentru clienţii săi, respectiv a consultaţiilor juridice şi a reprezentării în faţa instanţelor de judecată, a executorilor judecătoreşti, a altor instituţii publice locale sau centrale, precum şi a partenerilor comerciali, este una naţională. În acest sens, puteţi vedea o hartă interactivă a României unde sunt evidenţiate localităţile în care am prestat în mod efectiv şi direct servicii juridice pentru clienţii noştri.

+40 356 179 038

office@avocatmotec.ro

ARHIVA ELECTRONICĂ → www.aegrm-timis.ro

Mergi la prima pagină.

MOȚEC ȘTEFAN

CABINET DE AVOCAT

societate profesională de avocatură

"Ca semn al aprecierii serviciilor, cu acordul d-voastră, vă informăm că vom recomanda şi în viitor serviciile juridice prestate de către cabinetul d-voastră de avocatură partenerilor noştri din Slovacia care vor decide să desfăşoare activităţi comerciale în România."

ACASĂ PREZENTAREA CABINETULUI SERVICII OFERITE REFERINȚE CLIENȚI CONTACT

Traduceri autorizate și profesionale (cehă/română)

Copyright © 2007 - Moțec Ștefan - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.

Statistică dosare judiciare – refuz soluționare cetățenie

La solicitarea noastră expediată Tribunalului București, formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu privire la numărul dosarelor înregistrate de petenți pe rolul Tribunalului București, având ca obiect refuz soluționare cerere (privind refuzul nejustificat al emiterii acestor acte), în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie,

am fost informați de Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului București, de următoarele:

1) în perioada 01.01.2021 – 11.03.2025, la nivelul Secției a II-a Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, a fost înregistrat un număr de 10.951 de dosare având ca obiect “refuz soluționare cerere”, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie;

2) în perioada 12.03.2025 (data Legii nr. 14 din 12 martie 2025, de modificare a Legea nr. 21 din 1 martie 1991 cetățeniei române) - 13.03.2026, la nivelul Secției a II-a Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, a fost înregistrat un număr de 3.680 de dosare având ca obiect “refuz soluționare cerere”, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie;

În continuare numărul dosarelor aflate pe rolul Autorității Naționale pentru Cetățenie este mare și covârșitor și, din păcate, termenele prevăzute de lege nu sunt respectate în practica administrativă în legătură cu redobândirea cetățeniei române.

Pentru orice clarificări/informații suplimentare, privitoare la procedura judiciară de redobândire a cetățeniei române, echipa AVM vă stă la dispoziție.

Avocat Igor Lăcătuș


MOȚEC ȘTEFAN – cabinet de avocat

« Mergi înapoi la toate articolele.


Română

English

Čeština